AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor

de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil

 

 

 

         Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 412 din 08.12.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D1259/08.12.2023,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

         În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

         Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

         1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. La preambul, primul alineat, este necesară redarea titlului actului normativ invocat în text, precum și a intervențiilor legislative asupra acestuia, respectiv „Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Ulterior, în cuprinsul preambulului, nu mai este necesară redarea titlului acestui act normativ, fiind suficientă numai mențiunea „republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

La al șaptelea alineat, pentru claritatea textului normativ, este necesară indicarea actelor normative avute în vedere în locul sintagmei „în conformitate cu cerințele prescripțiilor tehnice aplicabile”, observație valabilă și pentru situația similară de la pct. 1, 4 și 8 din cuprinsul art. I.

 4. La art. I, partea introductivă, pentru corectitudinea normei, după anul publicării actului normativ invocat în text, va fi inserată sintagma „cu modificările și completările ulterioare”.

5. La pct. 1, pentru rațiuni de tehnică legislativă, sintagma „litera c^1)” va fi redată sub forma „lit. c)1”, observație valabilă pentru toate situațiile similare.

6. La pct. 7, la textul propus pentru art. 14 lit. h), utilizarea sintagmei „altele decât cele prevăzute la lit. a)-g)” nu conferă claritate normei propuse, fiind necesară detalierea normei.

7. La pct. 8, sintagma „anexa 4” va fi redată sub forma „anexa nr. 4”

8. La pct. 9, partea dispozitivă, în acord cu uzanțele de redactare a actelor normative, sintagma „alineatul (3)” va fi redată sub forma „alin. (3)”.

9. La actualele pct. 10 - 13, având în vedere ca acestea vizează intervenții legislative asupra art. 19, propunem comasarea acestora într-un singur punct care să dispună modificarea în integralitate a acestui articol, ulterior  urmând a fi redat cuprinsul întregului articol.

10. La art. II, având în vedere caracterul de sine stătător al acestuia, după norma de trimitere „prevăzute la art. 8 alin. (1)” va fi prevăzut numărul, anul și titlul actului normativ în care se regăsește acest alineat, urmată de intervențiile legislative asupra acestuia.

 

11. La art. III,  alin. (1), ulterior sintagmei „prevăzute la art. 14 lit. g) din lege” este necesară indicarea elementelor de identificarea ale actului normativ prevăzut în text și a intervențiilor legislative ulterioare.

La alin. (2) propunem reformularea acestuia, astfel:

„(2) Dispozițiile art.24 alin.(1) lit. a) și c) din Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta  ordonanța de urgență, se aplică în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a acesteia”.

 

 

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr. 1152/08.12.2023